Eu sunt veverita Rita. Zi de zi cutreier arborii falnici din parc in cautare de ghinde si alune. Nu am cunoscut niciodata salbaticia: intreaga mea familie locuieste aici.
Toti imi spun ca sunt frumoasa datorita cozii mele stufoase sii caramizii, si ochilor mei migdalati. Cand ma infatisez prin marc, oamenii imi dau alune sarate, nuci de tot felul si de toate marimile, ba chiar si dulciuri.
In fiecare zi obisnuiesc sa ma joc cu cate un copilas din parc. Astazi l-am ales pe Danut: un copilas mic si grasut. De ce tocmai pe el? Pentru ca l-am vazut trist,isi stricase jucaria.
M-am dus grabita la el, si am inceput sa topai si sa ma joc atat de tare incat l-am facut sa rada. Cand soarele se pregatea sa apuna, desi vru sa ma duca acasa, ne-am luat la revedere fiecare pe limbile noastre.
Obosita de la atat alergat si zburdat, m-am indreptat spre scorbura mea: o scorbura incapatoare unde imi strang mereu alunele si ce mai primesc sau gasesc peste zi. Am inceput sa mananc voioasa: un domn batran mi-a dat un soi de alune cu un praf rosiatic pe ele, zicand " Poprica, poprica". Ce o mai fi insemnad asta, habar nu am, dar alunele acelea au fost grozave. Si.. cand cerul era plin de stele si parcul mai era strajuit doar de craiasa luna... am adormit.
Numarul de randuri depinde si de asezarea ta in pagina.
