Răspuns :
Intru în biblioteca prăfuită, veche şi uitată de lume. Mă plimb printre carțile cu basme şi poveşti, ale copilăriei dulci. Iau una în mână: frumoasa adormită. O poveste veche, a copilăriei mele. Deschid la prima pagină şi încep să citesc. Mă rătăcesc printre cuvintele negre, scrise apăsat, plutesc, zbor şi ajung pe pământ, pe un cu totul alt pământ. Copacii golaşi sunt acum plini de fructe şi de roade, de flori şi de culori. Un castel uriaş mi se-arată în fața ochilor, mare şi impunător, frumos şi elegant. Am intrat pe poarta mare, aurită şi am intrat în castelul uriaş. Servitorii lustruiau şi curățau, iar în centrul lor se afla chiar frumoasa adormită, cu părul ei auriu curgându-i pe umeri ca o cascadă şi cu ochii ei albaştrii ca marea strălucind. Totul a trecut prin fața ochilor mei foarte rapid. Acum servitorii trişti vorbeau despre prințesa cu părul ca aurul cu tristețe, întrebându-se când se va trezi. Am fugit spre prinț şi i-am spus despre frumoasă. Părul lui şaten şi ochii săi verzi ca iarba erau fantastice. S-a urcat pe calul său alb ca neaua şi a pornit spre castel. Am fugit după el în castel, unde imaginea s-a schimbat imediat. Cei doi s-au căsătorit. Am fugit în biblioteca regală şi am luat cartea albă-ca-zăpada. Am simțit aceeaşi senzație. Pluteam printre litere şi cuvinte. Zburam printre ele. Am aterizat în curtea castelului. O domnişoară cu părul scurt, negru ca tăciunele, obrajii roşii ca sângele şi pielea albă ca laptele hrănea animalele, fericită. Imaginea s-a schimbat şi m-am trezit pe câmp. Vânătorul voia s-o împuşte. Nu s-a îndurat şi i-a spus să fugă. A fugit în pădure iar eu după ea. Se speriase. Am luat-o de mână şi am dus-o la casa piticilor, unde am ajutat-o să facă curățenie. Când au venit piticii, am ajutat-o să facă cunoştință cu ei. Imaginea s-a schimbat. Albă-ca-Zăpada muşca mărul otrăvit. Când piticii au venit, le-am spus ce s-a întâmplat. I-am ajutat să o pună în mormânt. Imaginea s-a schimbat. Prințul o sărută pe Albă-ca-Zăpada, s-au căsătorit iar eu m-am întors la casa piticilor, în bibliotecă. Am luat cartea pe nume "acasă" şi m-am întors în biblioteca casei mele. A fost o experiență minunată, care m-a schimbat cu totul.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!