Magia Noptii
Îmi amintesc și
acum , momentul când eram pe trupul adormit al muntelui , cu Elena , Antonela si Andreea , după ce întunericul
se furișase în pădurile de brad.
Tonul întunericului aproape că mă răpea
din realitate. Lumina tristă a lunii nu se m-ai vedea , deoarece ea se ascunse
cu totul în spatele perdelei de nori groși și cenușii. Noaptea s-a lăsat
adâncind și mai mult întunericul. Aveam senzația că pot cuprinde întregul
nesfârșit al lumii , dar defapt , eu vedeam doar un colț de cer cu licăriri de
stele. Toate culmile purtau coroane de stele. Incepuse sa ploaie incetisor. Vantul adia printre picaturile de ploaie.
Peisajul parcă era desprins dintr-un vis. Eu
cred că ceea ce am văzut a fost magia nopții.
