Răspuns :
Foarte sus, luna, ușoară, trece peste vârfurile copacilor din codru,
mai jos, vântul adie printre crengi, iar undeva, și mai jos, sună un corn,
sună prelung și melancolic.
Sunetul domină peisajul, dar el se aude tot mai departe și tot mai
încet, apoi se stinge..., așa cum se sting anii ce măsoară viața unui om .
Și parcă, de undeva și mai de jos, din sufletul trist al omului, o ultimă speranță
recheamă timpul trecut, pe care l-ar dori, fără sfâtșit, un întreg viitor .
De undeva, din codru, se-aude sunetul melancolic al unui corn.
Vântul adie printre ramuri, ducând sunetul "mai departe, mai departe..."
Luna, care trece peste vârfuri, lăsându-se privită, topește tot ce atinge
cu splendoarea ei unică, iar sunetul devine "mai încet, tot mai încet..."
Sunetul pierdut, dus în amintire, pare să-ndulcească tristețea
oricărui suflet nemângâiat.
Și peste trecerea lină a Lunii, vibrația fermecată a oricărei inimi pământene
se vede ascunsă la marginea tăcerii.
Rămâne doar dorul s-adune sunetul cornului, să-l dăruiască așteptării, nu pentru
totdeauna, ci doar "vre odată "...
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!