Poezia este o descriere admirativă a unei ființe iubite.
Idealizând, până la idolatrizare, obiectul iubit, acesta se lasă creat și
re-creat , continuu, în imaginația celui care iubește.
Dimensiunea iubirii se conturează și se accentuează în tiparele profunde
ale gândirii, construind sentimentul pur al iubirii, iubirea nu a unei ființe
efemere, ci senina iubire a ideii despre ființa iubită.
Dar reveria suavelor gânduri este întreruptă de impactul cu realitatea
exterioară, acolo unde fuziunea sentimentelor este doar imperfectă,
unilaterală, de la un timp, fapt ce cristalizează, inevitabil, tristețea și
resemnarea.
