Tatal meu este astronaut,mereu mi-am dorit sa privesc spatiul intreg la fel ca el dar mi-a spus ca inca sunt mica ca sa pot calatorii atat de departe.Pe masura ce adaugam un an la varsta mea eram din ce mai emotionata ca voi putea ajunge unde este si tatal meu.Ziua mult asteptata a venit,mi-am luat tatal de mana si am pornit. O multitudine de sentimente ma incercau in acel moment:frica de inaltime dar si bucuria exprimata prin fluturasii ce-mi rodeau incet ,incet stomacul.
In sfarsit,am ajuns,totul semana cu o mare..o mare de stele ,planete si intuneric.Era diferit,puteam zbura dar nu le puteam atinge,parca eram acasa.Nu stiu cat am stat libera prin spatiu dar ce stiu clar e ca acel sentiment era unul nemaintalnit si cu siguranta nemaincercat,ceva unic si atat de simplu.Ma simteam fara griji,ca si cum universul m-a asteptat la fel cum l-am asteptat eu
