După un an plin de greutăți, in sfarsit a venit bine meritata vacanță de vara. Am plecat plina de emotie, spre Marea cea Mare....marea mea albastra, care de fiecare data cand o simt, imi creeaza o stare de liniste, ma determina sa uit de toate. După un drum lung si foarte aglomerat, am ajuns la marea mea. Am alergat sprea ea cu dor, am alergat spre ea sa o îmbrățișez, să o simt. Asezata pe mal, am ascultat conversația dintre sufletul meu, valul si stanca care il lovea. Am ramas muta de uimire. Nu stiam ca valul vorbește.
- Buna ziua draga mea prietena, spuse valul !
-Buna dragutul meu, val !
- Cum te simti azi? Nu mai m-am lovit de trei zile de tine, nu am apucat sa iti spun nimic. Mama , Marea, a fost linistita. Nu mai vrea tribut. Este fericita acum
-Ma bucur foarte mult pentru voi, chiar daca ti-am simtit lipsa. Tu uneori ai sufletul rece cand mama ta este furioasa, iar mie nu-mi face bine. Ma intristeaza, ma deprima.
- Stiu draga mea stanca, dar eu nu am nicio vina. Eu te indragesc. Vin sa iti ascult povestile, imi plac.
- Si mie imi place cand nu esti agitat si imi soptesti vorbe frumoase.
- O sa incerc sa fiu cel mai frumos si linistit val, draga mea stanca. Promit.
- Iti multumesc, valul meu albastru. Ai grija de sufletul mamei tale, Marea. Fa-l frumos.
