Răspuns :
Titlul acestui referat v-ar indrepati poate sa asteptati ceva senzational despre India.Nu am facut acest lucru. Am incercat sa prezint cateva lucruri ce mi s-au parut a constitui o adevarata carte de identitate pentru aceasta ,lucruri pe care si eu le-am aflat gratie articolelor scrise de facinantul Mircea Eliade.
Despre tara aceasta se poate vorbi ca despre un tinut misterios, cu religii inca necercetate, cu civilizatii stravechi, cu monumente de o stranie frumusete. Insa India, in afara de aceste aspecte spectaculoase si fascinante, pastreaza in ea insasi o taina care merita a fi cercetata- Taina aceasta este insasi existenta ei vie in secolul al XX-lea, continuitatea nedezmintita a vechei culturi. Aceasta n-a inceput odata cu venirea arienilor, cum s-a crezut pana nu demult,ci cu cateva mii de ani mai inainte, dupa cum dovedesc sapaturile de pe valea Indului, prin care a iesit la iveala o civilizatie din mileniul al patrulea inainte de Christos, care era superiora civilizatiei navalitorilor arieni si pe care acestia au asimilat-o. Exista asadar un fir neintrerupt de aproape sase mii de ani, in care aceasta tara, desi adapostind fel de fel de rase, si fiind cotropita de numerosi navalitori, nu si-a pierdut continuitatea culturii si civilizatiei sale, ci a crescut si s-a perfectionat continuu. Evident, au existat si epoci de decadere, dar acestea sunt firesti oricarui organism in crestere.

Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!