👤

alcatuieste o compunere in care sa prezinti cum a inceput anul scolar

Răspuns :

Anul Școlar

Începutul anului școlar a fost unul cu multe emoții. O sa încep cu începutul.
A fost o zi destul de călduroasă era prima mea zi de școală, nu cunoșteam pe nimeni, dar eram entuziasmata sa îmi cunosc noii colegi și profesori , eu cunoșteam o fata de acolo și m-am gândit ca poate o sa stau cu ea , dar când am ajuns la școală am văzut ca ea stătea cu altcineva în banca , așa ca eu m-am pus intr-o banca de 2 locuri și vine o fata și se pune lângă mine eu eram foarte emoționată și toți profesorii de la începutul anului ne-au primit cu brațele deschise . Și după ce fata acea sa aseașezat lângă mine nu am vorbit absolut nimic una cu alta , dar trece câteva secunde și mă întreabă Cum mă cheamă eu îi răspund și de atunci am tot vorbit și am început sa ne cunoaștem cel mai bine . Iar așa a fost începutul primului meu an școlar.