Răspuns :
În cadrul admiterii, verificarea aptitudinilor fizice are caracter eliminatoriu.
Toate probele sunt obligatorii. Nesusţinerea unei probe sau abandonul au ca efect eliminarea din concurs a candidatului.
Probele se susţin în aceeaşi zi, în următoarea ordine: alergare - viteză, aruncarea mingii medicinale şi alergare - rezistenţă.
Probele se execută în ţinută sportivă adecvată anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau trening).
Este declarat „Promovat” candidatul care îndeplineşte baremul minim stabilit pentru fiecare probă. Candidatul care nu promovează o probă este eliminat din concurs, iar în funcţie de momentul în care intervine aceasta, nu mai parcurge celelalte probe.
Indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminări, repetări sau contestaţii.
Performanţa obţinută de candidaţi şi calificativul acordat se consemnează în borderoul de examen.
Verificarea aptitudinilor la probele fizice se efectuează cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (1), lit. g) din OMAI nr.154/2004 privind activităţile de educaţie fizică şi sport în MAI.
Problemele organizatorice se stabilesc la nivelul comisiilor de admitere din cadrul instituţiilor de învăţământ.
Probele şi baremele minime de promovare sunt următoarele:

Medical, psihologic, sport si cele de cultura (romana si engleza)
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Studii sociale. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!