Opera literară "Lacul" de Mihai Eminescu apartine genului liric deoarece autorul transmite idei, ganduri, sentimente in mod direct prin intermediul eului liric si al unui limbaj artistic deosebit.
În primul rând, textul dat apartine genului liric pentru ca autorul isi exprima in mod direct ideile, gandurile si sentimentele referitoare la: natura si iubire sau suferinta cauzata de dezamagirea de iubire. Gandurile sunt transmise prin intermediul eului liric, mărcile lexico-gramaticale ale acestuia fiind explicite in text prin pronume si si verbe de persoana 1 singular: "eu", "trec", "astept", "suspin", "sufăr", sau verbe la persoana 1 plural: "sa sarim", " sa plutim".
În al doilea rand, gandurile sunt transmise prin intermediul unui limbaj artistic expresiv format din imagini artistice si figuri de stil ce au rol de a starni emotii in inima cititorului. Cadrul natural in care se desfasoara ipotetica intalnire de iubire este prezentat preponderent prin imagini vizuale: "Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni il incarca", "Sa plutim cuprinsi de farmec/ Sub lumina blandei lune". Farmecul naturii este potențat si de imaginile auditive: "Vantu-n trestii lin fosneasca/ Unduioasa apa sune". Figurile de stil ajuta la descrierea peisajului, iar epitetele ornante infrumuseteaza peisajul: "unduioasa apa", "blanda luna". Aparitia imaginii lacului la inceput si la sfarsit de text contribuie la personificarea acestuia si confera simetrie textului.
În concluzie, poezia "Lacul" de Mihai Eminescu apartine genului liric avand trasaturile acestuia.
