-De ce ești așa tristă și de ce tot privești pe geam?
-Nu ştiu nici eu răspunsul, însă când simt că în curând va veni toamna mereu mă îngândurez.
-Da te înțeleg este un anotimp posomorât.
-Mi-aş fi dorit ca ea să nu vină niciodată.
-De ce spui asta? Urăști atât de mult toamna?
-Da, o urăsc cu tot dinadinsul o urăsc, fiindcă ea mă face să mă gândesc la sensul vieții! Picăturile de ploaie care cad pe nesimțite, îmi amintesc de orfani, de oamenii lipsiți de propria casă şi de animalele vagabonde! Ei stau acolo şi îngheață singuri, pierduți şi uitați. Glodul care acoperă pământul mereu mă face să-l compar cu indiferența oamenilor şi murdăria sufletului lor! Urăsc acest anotimp, fiindcă mereu îmi amintesc de nedreptate! Nu mai pot să suport, el mă domină cu toată greutatea lui şi nu mai am scăpare!
-Emily, îmi pare rău. Tu, tu plângi?
-Da plâng şi aşa va fi mereu. Toamna tristă mă acoperă pe mine de același sentiment. Nu mai pot să vorbesc simt că nu o să mai rezist.
-Bine, atunci te voi lăsa singură.
-Scuze că am strigat la tine, nu ai nicio vină, însă mă doare atât de mult că nu o să pot opri venirea toamnei care aduce suferință pentru mulți oameni și cel mai important nu o să pot schimba niciodată sufletul oamenilor.
