Copila statea calm la geam si privea reinvierea naturii in acea minunata primavara, cand pe creanga din fata copacului se opri la odihna o randunica. Fata o privi cu atentie si cu ochii sclipind exclama:
-Randunica, randunica, ce frumoasa esti. Ah, ce vreai ca tine libera prin ceruri sa plutesc si in norii cei de vata ca m-arunc din zbor. Ce viata vesela ai tu, frumoasa cerului.
-Copila, si eu doresc sa fiu om- ca tine. Sa merg pe a tale doua picioruse si sa pot alerga libera pe pamantul cu iarba moale si catifelata. O zi sa am in corpul unui om si nimic nu imi mai trebuie.
-Sa fii om? Tu esti libera! De ce sa fii om inchis ca mine in colivie?
-Nu e colivie, e libertatea, doar ca altfel. Tu poti fugi libera pe unde iti vad ochii, poti savura din cele mai diverse mancaruri si poti liber faci multe lucru- ce pentru noi, pentru pasari- sunt de neincercat. Vreau sa fiu om!
-Iar eu pasare, sa zbor pe unde imi vad ochii, sa vad taramuri noi si sa fiu libera, fiind o pasare in zbor, un spirit calm si atotputernic prin vijelia vantului.
-Ah, ce pacat ca viata nu ne-a dat ce am fi dorit, insa totul se poate candva schimba. Adio, copilita.
-Adio, visul meu, de neatins.
