Tristețea capacului
Pe vremurile bunicilor,demult trecute existau fel si fel de povesti nemuritoare care mi.au înveselit copilăria până în ziua de astăzi.
În fiecare seară,bunica venea la capul patului spunandu.mi una dintre povestile citite de mama sa când era mică .Pot spună că inca ador această poveste cu un mesaj remarcabil care ma făcut una cu natura .
Era o seară magică,scanteia ruginie a toamnei ,imbina nuante nemaipomenite.Caprioara Tina zburda vesela pe câmpiile intise ale pajistii Soarelui.peste ceva timp se lasă seara,siarele apunea încetișor,dand de veste că trebuia să se retragă ,pentru că după lăsarea soarelui in padure se instaura un pericol catastrofal pentru fiecare vietate.
Totul sa întunecat,de prin toate colțurile pădurii încep să se audă foșnete,vantul șuiera cu putere trimițând un murmur terifiant.Era prea târziu dar Tina a alergat spre casă oprinduse din curiozitate să vadă ce se întâmplă în locul sau de joacă,care ziua parea cel mai primitoare si mai pașnic loc de pa pământ .Copacii cădeau rând pe rând,oamenii din orașul apropiat ii stricau casa ,locul de joacă și cel mai important,copilaria...
Tina a plecat si ajunsă acasă a povestit totul mamei sale care a început să îi explice cateva lucruri esențiale în viața pe care urmează să o înfrunte cu capul sus.
După totul i.a fost mult mai clar,si si.a promis că va schimba ceva
