- Mare căldură, mare, ca-n luna lui Cuptor... zise tanti Aglaia, în timp ce uda florile.
- Așa e-n fiecare an, mereu la fel, și mereu ne văităm, răspunse Costel, ca un om mare.
- Da, ce știi tu măi puiule..., se dezmierdă tanti Aglaia, turnând cu grijă apa din stropitoare peste răzorul ce-nconjura reginele nopții.
- Știu, zise Costel, pentru că mi-a spus bunicu' Spiridon... "vara era mai blândă, măi băiete, când eram eu de anii tăi !"
- Era, să știi că era, tresări tanti Aglaia, pentru că soarele nu ne pârjolea
într-atâta, iar mai la 2-3 săptămâni venea și câte o ploaie, de ne fericea
pe toți: oameni, flori, păsări... și toată vietatea pământului.
- Tanti, la meteo, domnu' Busuioc a zis că de mâine plouă, poate chiar din noaptea asta, că uite..., bate un pic de vânt acum spre seară !
- Apoi să plouă, măi puiule, că nimic nu e mai sfânt pentru dragele mele
flori ca apa de ploaie, venită noaptea sau dimineața, pe răcoare...
- Sigur plouă, tanti, că domnu Busuioc știe de la sateliți, așa mi-a zis
mie Ștef, care e mai mare, a trecut a opt -a, și el citește multe cărți.
- Noapte bună, puiule, zise tanti Aglaia zâmbind, și privea cerul limpede ca un
cristal. Apoi șopti pentru sine : Și să dea Busuioc o ploicică măruntă, că uite, și crinii mei au început să se ofilească, un pic, înainte de vreme...
