Bunica a fost si va ramane mereu in inima mea. De fiecare data imi aduc aminte de ziua in care m-am nascut. Mi-o povestea cu vocea ei blanda sunand cam asa: Era ora 2 dimineata cand mama a simtit ca eu trebuia sa vin pe lume. A sunat-o repede pe bunica care chiar daca avea 65 ani , cu entuziasm ca se naste primul ei nepotel s-a imbracat repede si a venit la noi. S-a certat putin cu cei de la serviciul de ambulanta pentru ca nu o lasa sa o insoteasca pe mama inauntru , dar tata a linistrit-o si a luato el cu masina. Ea, batrana , a asista la tot. Picioarele o dureau, spatele o durea... A amortit complet, dar nu a miscat un degetel pana nu m-am nascut. Dupa care a aparut si bunicul care din fericire a putut sa o convinga pe mamaia sa ia loc pe un scaunel. Ea fiind mai batrana si stiind legile naturii , nu le-a lasat pe asistente ci chiar ea m-a spalat, m-a schimbat , m-a imbracat , m-a culcat si m-a ingrijit pana in momentul de fata. NU voi uita niciodata de bunica mea , de a 2 mama , de cea care m-a indrumat mereu , imi citea si imi vorbea cu voceaei blanda. Mereu va ramane in amintirea mea si a celorlalti. O iubesc mult pe bunica! <3
