Ca o stea a răsărit o lumină imensă ventita de petrutindeni. Era o culoare pe de o parte și stridentă dar și blândă. Astrul galben ce-a căzut, imediat a transformat, totul în galben, venind toamna. Toți copacii aveau frunză de culoare verde, care mai trezește, copacul la viață. Cerul albastru, senin zace tăcut, pentru nu a fi și el îngălbenit. Iarba s-a vetejit, florile au adormit, vine toamna. Pasarele repede au fugit, în căutarea carduri și a soarelui luminos, ce le mângâi penele prețioase. Gutuile au prins și ele culoare galbena a stelei căzătoare, ce s-a sfărâmat în mici firmituri, formănd o ploaie de pietre auri care, cu cât se apropie de pământ, cu atât deveneau mai aprinse, parcă ploua cu foc. Din cauza ploii, pe jos erau cu noroi si-o mocirlă de nedescris. Împrejurimile reci și jilave cu bolovani mari se transformau în mlaștini. Acum, cerul senin nu era altceva decât un șir lung de bețe roșii, manioase, țesute cu lini groase și întunecate. Abia acum după ce ploaia revărsare s-a terminat, frunzele s-au uscat și s-au transformat în aur adevărat!
