Era o frumoasa toamna tirzie ,incadrata inca in rama aurita a ultimelor frunze din livada parfumata.Frunze mari se lasa smulse pe nesimtite din copaci,rotesc incet printre crengile goale si se sting jos intr-o mare aurie cu fosnet tulbur.Pe-o buza de mireste se zbuciuma un nor de colb urlind cu glas crincen de metal.Cerne un cer siniliu de toamna,sclipesc stelute,flutura cite un virf de copac.Prin iarba uscata de brume din livada se misca abia vazute piriiase mici,niste firisoare argintii pe fruntea grea a pamintului,unde inca mai domnea mirozne dulci de poame coapte.In vazduh planau funigei de argint inimile oamenilor erau tulburate de acea nostalgie molcoma si luminoasa pe care romanii au numit-o dor si care ne cutreiera sufletul purificindu-l in fiecare toamna...
