Astrul intra in existenta ei nocturna, miscarile ii devin mecanice, ireale. Invocatia sub forma de descantec stilizat „starneste" astrul din pasivitatea lui, implicandu-1 in reveria printesei. Dialogul lor este sumar, aproape alingvistic prin amplitatea termenilor. Cuvantul ca veritabil logos provoaca evenimentul.
Intruparile Luceafarului sunt profund semnificative pentru sistemul mitico-filosofic al textului. Intr-o prima intrupare, Luceafarul se naste din marea genezelor, apa primordiala, pentru „a creste" apoi ca tanar-planta, ipostaza neptunica iesita din adancul translucid si misterios. Limbajul stereotip comunica foarte putin, pentru ca, in vis, in prim-plan se afla imaginea si cuvantul.
In a doua intrupare, astrul se incheaga din magma arzatoare a haosului. In limbajul lui I. Negoijescu, acest nou chip ar corespunde orizontului plutonic, fiind vorba de o zeitate infernala, un soare nocturn.Planurile uman si astral se separa pentru a sublinia si la nivel compozitional ...
