Era odată un țăran care avea un cal. Taranul niciodată nu avea grijă de el și îl lasa in voia sortii.Izbucni războiul şi stăpân şi cal porniră la luptă. Din nefericire, duşmanul se dovedi mai puternic şi, cu o clipă înainte de a fi încercuiţi, stăpânul dădu pinteni calului, îl biciui, dar nimic; calul nu reuşi să fugă şi să-şi poată salva stăpânul. Aşa că amândoi căzură prizonieri în mâna duşmanului. Stăpânul calului acum nu mai era decât un biet sclav care, de frica biciului, nu trebuia să iasă din cuvântul stăpânului său. Dar calul îi spuse:
– Stăpâne, dacă-mi făgăduieşti că vei avea grijă de mine şi de azi încolo, te scap de sclavie!
Înmărmurit de bunătatea şi devotamentul calului, mai mult decât faptul că-i vorbea, omul făgădui că nu-l va mai lăsa în voia sorţii, cum făcuse până acum, dacă avea să-l salveze din puterea duşmanului.
Poposiră teferi acasă şi calul îi aminti din nou stăpânului făgăduiala făcută.
Şi el îşi ţinu făgăduiala, căci nu uită niciodată dovada de devotament a bunului său prieten.
