Prima strofă
În prima strofă, pădurea - care preia stări umane spera ca băiatul sa revină și sa.i povestească întâmplările sale, relaţia lor fiind una de prietenie . Tonul prietenos al pădurii este dat de interjecţia afectivă şi de verbul la imperativ, repetat chiar în primul vers al poeziei: „O, rămâi, rămâi la mine”. Ca în orice poezie lirică, dragostea pădurii este exprimată în mod direct, : „Te iubesc atât de mult!”. Poetul își imaginează trăirea nostalgică a pădurii, motivată de absenţa copilului care, cândva, îi destăinuia toate „dorurile” şi gândurile cele mai intime, pe care numai ea ştia să le asculte.
Strofa a doua
Strofa a doua conturează un scurt portret sugestiv al copilului, care era asemeni unui prinţ cu „ochi negri şi cuminţi”, stând gânditor la umbra copacilor, cu privirile pierdute în adâncul apelor, atitudine ilustrată printr-un epitet dublu.
