Stau în camera mea și mă uit prin ferestre. Potrivit calendarului agățat de biroul meu, este luna decembrie, prima lună de iarnă, când zilele devin mai scurte, iar întunericul vine mai devreme.
Vasele de zăpadă mari continuă să cadă din cer, pline de nori pufos. Unul câte unul, se află pe pământul înghețat, stratul pe strat, asemănător unui covor țesut cu fir de argint. Albitatea lor este atât de curată și strălucesc ca diamantele sub lumina soarelui. Fiecare fulg de zăpadă arată ca o petală de flori blândă, albită de temperaturile înghețate.
Natura este îmbrăcată în cârpe albe și strălucitoare, ca o prințesă care se pregătește pentru o minge. Numele nostru de prințesă este Winter. Ea caută admiratori, oameni capabili să o vadă în toată splendoarea ei, să admire și să-i prețuiească frumusețea.
Primii fani care se bucură de prezența sa sunt un grup de copii fericiți. Obrajii lor sunt de culoare roșie din cauza temperaturilor scăzute, dar ele nu par să se simtă rece pentru că au haine calde, fasole și mănuși. Ele rulează peste noul strat de zăpadă proaspătă, râzând și țipând de bucurie, aruncând mingi de zăpadă unul la celălalt.
Mi-am dat seama că lumina a scăzut treptat, aproape imperceptibilă până când a venit amurgul. Aproape că am uitat cum zboară timpul. Prințesa noastră va străluci în curând sub lumina lunii, iar alții o vor admira.
