In lumina de dupa fereastra gasesc liniste. Niciodata nu am putut sa-mi explic de ce ador apusul, culorile pastele, lumina curata sunt aproape de a fi numite frumoase.
In spatele sticlei, picturi abstacte imbratisaza cerul. Bolta este modelata in culori noi, negasite in natura. Granita dintre lumina si intuneric este sursa de imaginatie. Cobacii goi sunt conturati de aure pururii si aurii. Margaretele si lilicaul din fata ferestrei par in esenta apusului ametist si diamnate pretioase. Ma contemplez asupra soarelui ce cade vesmant sub ramurile merilor acum rosiatici, razele ii sunt disparute, iar el capata noante portocalii intunecate. In stresina casei sade o randunica acoperindu-si cei trei pui cu corpul ei moale. Tablou divin este acompaniat de melodiile a doua vrabii ce anunta lasarea noptii.
Incetul cu incetul, rozul si auriul este transfifurat in noante albastre intunecate. Soarele nu mai este, in schimb, peste bolta este asezat un inel luminos ce invaluie copacii in coroane de argint.
Apusul e un tezaur, din se creaza sublimul. Caderea soarelui e moment de aur, deoarece acesta te pate arde.
