Dunărea
Dunăre, tu, apă dragă
Ce tărâmuri și țări străbate,
Nu-i nimeni să te-nțeleagă
Nici un pescar ce drumu-ți bate.
Căci tu, dunăre ascunzi
Secrete, miracole și daruri
Ce le descoperi de pătrunzi,
Adânc în ale tale haruri.
Căci tu ești apa care curge
Prin mii de țări de pe planetă
Și asta ție îți ajunge
Să ne arăți că ești perfectă.
Tu, dunăre, apă de aur
Umplută de dragoste, mistere
Ce ne arată bun augur
Că nu avem de ce ne teme.
Tu, dunăre, ești apă sfântă
Ce alinare îmi aduce
Ești ca un om ce nu cuvântă
Dar tot vorbește-atât de dulce.
Căci tu ești, dunăre, un înger
Un miracol, un loc preasfânt
Tu, și pe ploaie, și pe ger,
Tot rămâi raiul pe pământ.
Eu te iubesc, măi, dunăre
Căci tu o casă sfântă-mi ești.
Mi-ești mamă, dragă dunăre,
Ce-mi spune atâtea povești...
Cu cântul tău, cu darul sfânt
Cu inima-ți bătând în piept,
Tu îmi ești cel mai drag pământ,
Ci dragostea ce nu mi-o pierd.
Căci nu ești doar o apă, dragă
Nu ești o groapă și atât.
Tu ești ce poate să-nțeleagă,
Pe oricine și oricât.
Căci tu asculți, tu taci și aculți
Asculți vocile blănde de om
Și oameni răi, și oameni culți
Și fiecare om și om.
Și tu vorbești, dunăre dragă
Vorbești și cânți, tu spui povești
Și doar unii pot să le-nțeleagă,
Să-nțeleagă ce dragă ești.
Tu ai și suflet, ai și inimă
Ce bate-n apă, în adânc
Un suflet care mă alină
Și ma urmează unde mă duc.
Vai, dunăre, cât ești de tare,
Arăți putere, înduri tot
Tot timpul tu stai în picioare
Chiar dacă tu plângi și tot.
Dunăre, eu te iubesc
Eu te sfințesc, mă dăruiesc
Tu ești motivul să trăiesc,
Să merg departe, să nu greșesc.
Vai, dunăre, cât te ador
Cât te ascult când îmi e dor
Cât mă asculți când toate dor
Voi fi cu tine până mor.
