Impresii de călătorie
Se spune că o călătorie îți dă aripi ca să poți zbura în voia ta,fără a privi înapoi măcar o dată. Ești asemenea unei păsări libere care nu depinde de alte creaturi pentru a obține fericirea supremă.Această presupunere s-a dovedit a fi adevărată în timpul primei mele ieșiri din cuibul protector.Inițial,frica îmi străpungea inima când îmi simțeam aripile lărgindu-se și ridicându-mă de pe sol, dar după un timp am reușit să o dobor și pluteam în aer de parcă aș fi fost fiica/fiul vânturilor.Aveam sufletul însetat de o cunoaștere nemaiîntâlnită, mă chema orizontul la el ca să îi dezvălui enigmele.Cu ochii săgetați spre răsăritul arămiu,înaintam ca un spirit care dorea să se unească cu miezul soarelui.Calea pe care o urmam era însăși calea spre nemurire,pe care a urmat-o cândva norocosul Ghilgameș.Infinitul părea atât de aproape,totuși nu aveam puterea să ajung la el.Făcea un pas înainte cu cât mă apropiam, iar eu am renunțat să mă iau după el.
Acum iată-mă pe mine, un al doilea Ghilgameș care își jelește nemurirea cu lacrimi aprinse de iadul intern.Și astăzi caut nucleul imortalității în speranța că destinul mă va recompensa.
