Pe urmele ciobănașului din miorita
Așa cum eram eu când eram mică, o băiețoaică care îi plăceau luptele cu sabia și vânătorile, spuneam că eram pregătită de orice.
Unde mergea unchiul meu, mergeam și eu, nu putea să scape de mine. Unchiul meu era cioban, și se ducea cu 120 de oi la păscut.
De dragul meu el mă luă și pe mine oriunde, dar ii întreba și pe părinții mri dacă mă lăsau, dar daca ei ziceau nu, eu țipa. și ma tAvaleam pe jos de nervi, iar iei ma lasau. Asta se întâmplase până la vârsta de nouă ani. Părintii nu ma mai lasau orice as fi facut, ei spuneau ca sun fata, si trebuie sa fiu eleganta si imbra ata cumsecade. Asa am patit pana la zece ani, ei nu ma lasa cu oile.
Întro zi, evident pe la zece ani, ma fhrisasem din casa si îl urmaream pe unchiul meu cu oile, asa faceam mereu, dar el si parintii nu stiau.
