Priveam trist in depărtări albastre, amintindu mi de anumite momente si de anumiți oameni care nu mai fac parte din viata mea. Ramurile Gândului meu erau împrăștiate in multe directii si ma întrebam de ce lumea asta e asa trecătoare? Parca mai ieri ne naștem si maine nu mai suntem. Stand asa, nu mi am dat seama cand a trecut timpul, iar lacrimile imi loveau obrajii precum stelele băteau in lacul din fata mea. Am plecat spre casa, cu aceeași nostalgie si dor in suflet.
