Am avut o copilarie foarte frumoasa si inca o am.Pe la 4 ani,totul era pentru mine ca o poveste in care fetele erau tot felul de zane,indiferent daca unele erau bune si altele rele.Tin minte ca dupa ce am implinit aceasta varsta foarte foarte frumoasa,spuneam non-stop,cu o dragalasenie si o nevinovatie suprema,urmatoarele:
-Am patru ani!!Am patru ani!!Mamicuta,nu mai sunt mic!Acum sunt un baiat mare!
Si tot asa o tineam atunci,pana imi zicea mama ca sunt mititel,atunci ma suparam si plecam,cu inima franta,afara,sa ma joc cu roboteii mei care erau mai mari la varsta decat mine.
Cateodata nici nu voiam sa ma joc,asta intamplandu-se cand aveam 6 ani.Voiam sa stau in portbagajul masinii si sa nu ma vada nimeni.
Acum am mai crescut cat de cat,dar tot copil raman!
