Miroasea a toamnă ...
Ş-acuma să mai primim vin in ulcele şi să incep alta istorie pe care de mult voiam să v-o spun ...
Era cam ca şi-acum: cer curat, arbori plini şi coşuri fumegânde. Mirosea a toamnă ... şi noi, noi: tineri şi însufleţiţi, gata să pornim iarăşi la drum aşa că ...
Zvâcnind a tinereţe am urmat paşii pădurii şi-ai mistreţilor.
Vorbă multă, toamnă destulă şi cer curat, aşa precum cel de azi. De, nimic nou doar ce urma avea să mă zidească altfel.
Ochii cuprindeau codrul înveşmântat în aroma şi-n culoarea răşinii, iar frunzele râdeau sub paşii noştri ce mai alunecau ca iarna.
De fiecare dată pasul prin pădure era o desfătare. De fiecare dată inima zvâcnea sub binecuvântarea naturii. De fiecare dată fiinţa-mi trăia înaintarea.
Toamnă, mistreţi tăinuiţi în culoarea pădurii şi .... pământul fremăta, fremăta ... şi noi ştiam, ştiam: erau aproape!
Tunet în cer şi pe pământ!!! Pădurea era îmbrăcată în altă haină ... puterea focurilor a strivit-o pe a necruţătoarelor necuvântătoare, dar ... era prea mult, prea aspru pasul şi-apoi ... tăcere.
De ... mirosea a fiară în toamnă ...
Dar vinu-i dus şi ulcica cere altul cu-o altă istorioară.
