Seara se anunță mai mult decât liniştită, căci toți eram obosiți după jocurile de la cabană şi urcatul pe munte. Deşi este o după-amiază rece, stăm lângă focul de tabără ce ne încălzeşte. Flăcările acestuia sunt de o culoare de roşu aprins. Seamănă cu un om: era mic, dar acum e mare.
Deodată, Horia, cel mai obraznic coleg de-al meu, dărâmă farfuria cu brioşe, aceasta fiind pregătită pentru ca noi să o mâncăm ceva mai târziu. Băiatul năzdrăvan nu s-a putut abține, astfel că a spart şi farfuria. Toți ce stăteau calmi la focul de tabără: colegii şi profesorul ,s-au speriat când acestea s-au întâmplat.
Însă bunul nostru profesor, liniştit, adună cioburile cu mare atenție, le aruncă, strânge brioşele şi le dă la câini.Apoi, în loc să mâncăm brioşe, am mâncat bezele, ceea ce a fost şi mai bine.
Această amintire mi-e dragă şi nu o voi uită niciodată.
