De ce Esop da vulpii un drept de-ntîietate
Si-o socoteste-a fi cea mai isteata?
Nu cred ca are, întru toul, dreptate.
Si lupul cînd se lupta pe moarte si pe viata,
Sau vrea o prada sa sfîsie,
E-n stare de aceeasi viclenie,
Ba uneori o-ntrece; si-am sa-ndraznesc odata
Sa-mi contrazic magistrul cu-o pilda-adevarata.
De data-aceasta n-am ce face:
A fost roscata mai dibace!
Era în faptul serii, tîrziu dupa-asfintit.
Plecase vulpea la vînat, ca-ntotdeauna.
Cînd, coborînd la vale, a zarit
Într-o fîntîna, luna!
Si cerul de lumina, pe-oglinda din afund,
I s-a parut o roata de cascaval rotund.
Avea fîntîna-aceea, pe-un lant de macara,
Doua galeti facute pe rînd sa se-nvîrteasca,
Pe cînd urca cea plina, cealalta cobora.
Luata-n dinti de-o foame cu-adevarat cîineasca,
Ce-o scormonea la rînza,
Se-azvîrle în galeata ramasa la-ndemîna,
Si-ncvet coboara vulpea, pe scripet, în fîntîna.
Vazînd ca se-nselase si luna nu e brînza,
Acum statea în fundul de caldare,
Nemaiavînd nici o scapare.
Si ce putea sa faca? S-astepte pîna cînd
Se va ivi din vale o jivina,
Si-un cascaval parîndu-i, în apa, luna plina,
La rîndul ei cu-a doua galeata coborînd,
Pe vulpea din fîntîna s-o scoata la lumina.
Trecura doua zile si nimeni n-a venit;
Iar timpul, calator în vesnicie,
Taind din discul lunii o felie,
Rotundul chip cu frunte de-argint i l-a ciuntit.
Zacea cumatra vulpe disperata;
Cînd, iata, din padure, un lup flamînd se-arata.
- Prietene, îi zise roscata, ia priveste
Ce brînza minunata!
Asa ceva pe drum nu se gaseste
În fiecare zi.
Un Faun a facut-o pentru zei
Cu lapte muls din tîta vacii Io
Chiar Jupiter, de s-ar îmbolnavi,
Si de-ar gusta din bunatatea ei,
Placerea de-a mînca si-ar regasi-o.
Am ros o felioara, nu am putut rabda,
Dar ce-a ramas, seniore, e pentru dumneata.
T;i-am pregatit galeata dinadins,
Te-astept cu masa gata...
La politeturi de-astea se pricepe roscata,
Si viclenia ei usor s-a prins.
Coboara lupul, vulpea suie;
Ia brînza, lup nerod, de unde nu e!
Nu va grabiti sa rîdeti de-aceasta întîmplare.
Si oamenii se-nsala, adeseori, prosteste;
Usor se-ncrede-n vorbe fiecare
Si-atunci cînd îi e teama, si cînd ceva doreste.
