De mult imi doream sa imi petrec o seara pe balta , in compania tatălui
meu, ce merge des la pescuit. Ajunsă acolo, am ramas uimita de
frumusețea bălții ce strălucea sub razele lunii, ce cântecul
broscuțelor, de stuful uriaș ce părea paznicul bălții. Deodată , printre
trestia de la mal se auzi o fosneala. De curiozitate m-am apropiat . O
broscuța isi iveste ochii mari si bulbucați si ma întreaba cu o voce
răgușită " ..-Poti păstra un secret? ". De uimire ca broscuța tocmai a
vorbit dau din cap ca da, neputând sa articulez vreun cuvânt. Atunci
broscuța fermecată a ieșit din stuf, întinzându-si aripile mari ca ale
unui înger.. Putea zbura.. Broscuța se inalta ușor in razele lunii ..
Noi suntem zânele bălții , imi spuse. Nu te teme.. Cu siguranța stii ce
este o zâna.. Zâmbesc si imi amintesc de poveștile cu feti frumoși ,
prințese si zâne. Da, stiam , insa întrebarea ce imi rămânea acum era..
daca puteam vedea magia din fata ochilor .. Poate eram si eu o zâna ?