Sufletul de român-flacără nemuritoare
Încă din cele mai vechi timpuri,românul fusese înzestrat cu o flacără internă viguroasă,care îi permitea să își ducă existența cu zâmbetul pe buze și cu o pasiune nemăsurabil de incitantă.Fiecare cuvânt nobil pe care îl rupea direct din adâncul sufletului ardea voluptuos asemenea focului din vatra casei lui de care simțea un atașament de nedescris.Când se afla în preajma căldurii ispititoare,mintea lui ascuțită zbura departe,până în vremurile de demult,care erau pline de hazard și evenimente memorabile.Își aducea aminte cu mare plăcere de poveștile relatate de către bunicii lui,a căror căror căruntețe este dovada a multor ani trăiți cu trudă neistovită.Acele povești parcă trainice îl furau într-o lume neînchipuit de frumoasă,unde o învățătură de viață se ascundea în fiecare fir de iarbă.Din păcate,timpul a pus stăpânire pe ființa lui prea sensibilă pentru a suporta trecerea nefastă a secundelor și i-a pus capăt vieții,dar zâmbetul și pasiunea înnăscută nu au pierit,ci au fost lăsate moștenire copiilor lui vrednici.
