O caracteristică unică a genului științifico-fantastic este comunitatea de fani foarte puternică, din care chiar mulți autori reprezintă o parte importantă. Mulți dintre cei interesați de acest gen doresc să interacționeze cu alții care au aceleași interese; în timp s-a dezvoltat o întreagă cultură a fanilor științifico-fantasticului. Grupuri locale de fani există în toată lumea; adesea aceste grupuri își publică propriile lucrări SF. De asemenea ei organizează și congrese de SF, dintre care primul și cel mai mare este Worldcon; în Europa se organizează anual Eurocon. Și în România are loc un astfel de congres, numit Romcon.