Mara este roaba muncii s i de fapt a rasplatei materiale a acestei munci.
Roaba socotelilor zilnice.Traiul este mic de pe o zi pe alta. Intrezareste ceva din frumusetile si complexitatea vietii pe care si le doreste pt.copii, dar si aici predomina materialismul .Crede ca asigurandu-le bani,le va asigura viitorul , si chiar fericirea.Toat viata ei , inclusiv batranetea si moartea, sunt conduse de ban.Crede ca prin bani isi justifica/ traieste /valorifica viata.
Banul trebuie sa il pipaie.Il pune in ciorap.Totul este material in cel mai pur sens al cuvantului.Saruta creitarul ca pe moaste, nerealizand ca saruta munca bruta corespunzatore nivelui ei social si din pacate , national, pt ca asta au fost romanii in Imperiul Austroungar. Sarutand creitarul saruta efigia 'Dragutului de Imparat".De acolo vine cretar, de la crai sau Konig...Deci ea accepta soarta si ii multumeste.Sa munceasca, sa nu stie de ce e pe lume, dar sa se pregateasca de batranete si de moarte si pt viata altora. O moarta spiritual, vie doar biologic
Nu e clar de ce plange ( Slavici nu ne spune sau las deschisa o sugestie): de fericire , nefericire sau emotie confuza a unui spirit needucat ce intrezareste o viata nu doar nefericita ci, practic, ne traita.
Ioan Slavici este totusi un analist uman bun dar fara a duce analiza pan la capat, un reporter nu neaparat obiectiv sau , ci doar prolific , un scriitor inegal, cu suisuri si coborasuri, cu romane cam diluate si nuvele ceva mai reusite, ce au rezistat mai bine timpului. Fara a avea nivelul lui Rebreanu sau Cosbuc, ci mai mult cantitativ, opera lui ne explica multe din comportamentele romanilor ardeleni mijlocii , ajunsi rotite ale Imperiului Austroungar, cu sufletele frante si mintile strivite .
Recitind acest fragment, raman cu un sentiment de tristete si de zadarnicie.
