O tristețe enigmatică cuprinde cu brațele ei și cele mai mici colțuri ale tării .Din norii enormi și furioși se ivesc pe ici-colo doar câte un fascicul de lumină , tristețea își începe calea spre noi . Copacii goi ,afară pustiu , din hogeacuri se ivesc spre cer drumuri de fum , o ceață enormă înăbușește satul , omul trist cade pe gânduri și se așează lângă geam.Toamna își răspândise cu adevărat puterea.
