La ceas de seara Frumusețea se intâlni cu Tristețea. Prima era plina de gratie si elegantă, iar a doua plina de lacrimi. Frumusețea voia sa o ajute pe Tristețe, sa nu mai vada atâta suferința si lacrimi pe fata ei, dar Tristețea ii spuse ca nu are ce sa i faca, fiecare e cu rostul ei. Frumuseții in schimb ii lipsea ceva totuși, ceva ce regăsea in privirea Tristeții. Ii propuse acesteia sa cheme vântul cel mare si sa ia cate ceva de la fiecare si sa le amestece. Tristețea accepta si in curand vântul vijelios lua gratie din Frumusețe si câteva lacrimi de la Tristețe si le invarti bine. De atunci întâlnim mereu oameni foarte frumosi, dar si cu o privire trista in acelasi timp.
