Răspuns :
Este noiembrie.Soarele mangaie pamantul amortit.Razele lui sunt din ce in ce mai palide.Marea de verdeata se ingalbeneste.Peste coroanele din foc ale copacilor, adie vantul tomnatic, scuturand frunzele multicolore oferind pamantului un covor pufos.Vietatile se grabesc sa-si adune cu harnicie provizii pentru iarna.Pasarile calatoare pleaca vaslind in inaltimi pe cerul trist in locuri mai calduroase, lasand in urma cuiburile si locurile unde au stat in anotimpul cald.Asa si noi copiii ne-am luat ramas bun de la vacanta,de la amici, colegi, verisori si vecini care si-au luat si ei zborul spre alte tari.Toamna este un anotimp plin de culoare, farmec si schimbare.!
Moş Brumar
Dimineaţă de toamnă cu soare ce-şi arată dinţii jucăuşi.
Eu merg spre şcoală, minunându-mă de zâmbetul său mare. Ghiozdanul mă ţine bine să nu mă ia vântul şi peste tot. tot strat subţire de omât. Nu, nu-i omât!
Mi-am adus aminte, că mi-a spus moşul meu drag, că e brumă.
Şi eu merg, merg alunecând prin ziua cu dinţi mari şi cu brumă veselă ce-i a lui moş Brumar. Aşa am aflat că se mai numeşte ultima lună de toamnă: noiembrie, ce-i cu zile treizeci.
Şi tot gândind la vorbele moşului ajung în clasă unde-i cald şi bine. De aici,
noiembrie pare mai necăjit, dar e doar o părere.

Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!