Toamna a venit în caleașca ei de frunze moarte, aducând cu ea covoare ruginii pretutindeni pe pământul amorțit. Copacii și-au pierdut veșmintele fiind lăsați pradă vântului care suflă neîncetat. Dintr-o dată, soarele se vede prizonier norilor, razele sale pierzându-și strălucirea pe zi ce trece. Nu mai strălucește cum o făcea o dată. Păsările sunt grăbite. Se pregătesc să plece departe în țările calde și se vor întoarce abia la primăvară.
Natura împietrește și îngălbenește văzând cu ochii. Și-a pierdut strălucirea. Florile ofilite își dau încet, una după alta suflarea. Frigul îmbrățișează cu brațe reci lumea.
Acum, norii parcă triști de peisajul mohorât, încep să plângă cu stropi reci .
E toamnă iar..
