Colegialitatea în floare ...
Zi de noiembrie cu paşi iuţi în aducere aminte. Zi de joi şi sunt iar de serviciu pe şcoală. Trebuie să fiu cu băgare de seamă la ceea ce-i dincolo de spaţiul meu şi aşa se va naşte, poate, uimirea lucrului nerealizat ce depinde şi de colegii mei.
Mă obosesc lucrurile nefăcute, deşi regulile sunt ştiute. Vor ţipa, alergând deşi ce frumoase le sunt vocile în tonalitate caldă, vor uita o tablă plină ce are nevoie de una imaculată pentru ora următoare, vor ... dar ei sunt şi minunaţi, colegii mei dragi.
De, fiecare e un boţ cu ochi mai răsărit şi ... atunci apar conficte reci-calde ce perturbă.
Trebuie să-mi fie învăţătură de minte şi, să ştiu, să fac slalom în astfel de situaţii. Adică?
Să împlinesc doar ce depinde de mine, iar colegii, de au şi-un punct de vedere pertinent, vor fi ceea ce trebuie să fie.
Zi de noiembrie ca un adevărat purtător de cuvânt al unui anotimp rece-cald ce mă îndeamnă să fiu tot cu tragere de inimă.
