"Ca ciocarliei ce-n vazduhuri
Spre soare ciripind se pierde,
Tot astfel sufletul imi creste
Cand te revad, campie verde! In sfanta ta singuratate
De cate ori n-am ratacit,
Si-am adormit in iarba-ti-nalta,
Sub cerul tau nemarginit!... "
Structura "Sub cerul tau nemarginit" este un epitet ("nemarginit") ce semnifica, in context, ca acea campie il icroteste pe autor cu elementele sale naturale specifice si bolta cerului ce se afla deasupra acestuia. Natura ii este ca o mama si adoarme "in poala" acesteia.