Era luna Decembrie. Afara ningea liniștit, iar încet încet zăpada acoperea cu blândețe dealurile adormite. Deodată, afara se auzi un sunet. M-am uitat eu ce m-am uitat pana când am decis sa ies afara. Peisajul mi-a luat ochii. Nu puteam vedea nimic. Dar, după un timp în care încercam sa descifrez sursa sunetului simt o respirație calda chiar lângă mana mea. Era un cățelus mic, care cauta un adăpost. Era alb cu lăbuțele, urechile, botul și coada maro. L am îndrăgit din prima clipa. Și am decis sa îl iau
acasă, știind ca asta va fi cel mai frumos Crăciun.
