În opinia mea, războiul, atât cel psihic cât şi cel militar, este un distrugător de conştiințe. În primul rând, omul implicat intr-un război psihic, va ceda în fața avertizărilor repetate pe care conştiința lui i le va face, pentru că omul respectiv este înverşunat să işi atingă obiectivul egoist. Vanitatea (mândria) va deveni în acest caz trăsătura dominantă a conştiinței lui care va inăbuşi sau dizolva calitățile frumoase precum altruismul sau corectitudinea.
În al doilea rând, omul implicat în războiul militar, pe lângă drama pe care o trăieşte ca personaj colectiv,împreună cu semenii săi, el trăieşte drama interioară de a fi rupt de mediul in care trăise, de zona lui de confort, şi se regăşeste intr-o ipostază nouă, cea de criminal. Sunt opere literare care care surprind momentul ireversibil al distrugerii unei conştiințe individuale. De exemplu, schimbarea produsă de război în viața şi conştiința lui, trauma trăită de eroul din "Nimic nou pe frontul de vest" îl determină pe acesta să se sinucidă. În "Pădurea spânzuraților" observăm un alt conflict, cel al conştiinței care se luptă să rămână integră. Un alt exemplu este drama soldaților care au luptat in Vietnam, martori ai unor crime înfiorătoare, a căror conştiință i-a împins la sinucidere; mulți nu au mai reuşit să se integreze în mod corespunzător în societate.
(Nu am vorbit de cei care merg la război din plăcere- deşi , si in acest caz se poate vorbi despre o corupere de conştiință, mai degrabă o transformare a acesteia, dar cu alte efecte asupra individului).
Sabriel@
