Se făcu tăcere. Copiii erau uluiți de lucrul acesta extraordinar, cu neputință, monstruos: un băiețel care n-are tată. Îl priveau ca pe o minune, ca pe o ființă nefirească și simțeau că disprețul mamelor lor pentru Blanchotte, pe care nu și-l explicaseră până atunci, creștea în ei.Simon se rezemase de un copac ca să nu cadă. Stătea ca trăsnit de o nenorocire fără leac. Căuta să se explice. Nu găsea însă ce să le spună, nu putea dezminți faptul îngrozitor că nu avea tată. În sfârșit, palid, le strigă la întâmplare