Ne fusese dor de sat, dar scurta vizita din weekend a fost putin diferita. Sau.. asa am simtit-o doar eu. Am plecat putin tulburata si am sperat sa ma intorc ceva mai bine.
I-am revazut pe Dominic si Zlata. După 4 ani si jumatate, Zlata s-a intors acolo unde au inceput povestile ei. Inca ii lipseste agitatia din capitala, dar sper sa-i treacă repede senzatia asta.
Am revazut pe Gheorghita si un oras gri, ploios, tacut, cu oameni imbracati sateste si cu gandurile departe. Poate ca starea mea usor nesigura si absenta mi-a schitat lucrurile in non-culori. Jumatate din ore probabil ca nu am auzit nici muzica, nici nu am vazut fete de oameni. Cu greu am socializat. Iar cand am vorbit, nu am fost eu. Am plans de necaz si de tristete, dar vreau sa am o bagheta magica cu care sa impart minuni. Nu am vrut sa-mi iau ramas bun de la Dominic si Zlata. Am urcat in tren, lasand nespuse vorbe frumoase. Fara a multumi. Am fugit.. M-am cuibarit in bratele celui care ma intelege si fara vorbe. M-am rugat cuiva sa mi-l lase pentru totdeauna, asa,
acasa.. Am gasit un oras negru, nici macar gri. O pana de curent lasase lumea în bezna totala. Gara pustie, oras rece, baruri goale.
