Pe satul
în care am crescut o să-l țin (conjunctiv) minte întotdeauna. Intrarea în sat
era (indicativ) primitoare, întotdeauna întâlneam oameni prietenoși, iar toamna, îmi petreceam timpul privind frunzele care cădeau pe pământul răcit (participiu) de rouă.
Casa bunicilor era la intrare în sat, iar biserica veche din sat se zărea din curtea bunicilor. Acea biserică
înaltă parcă veghea asupra sătucului bătrân, cu o istorie fascinantă, pe care
bunicul nu ezita să ne-o spună. Avea o mașină, la care avea de scris (supin) în fiecare iarnă câte-o poveste pentru noi, să ne rămână moștenire. Bunica ne îndulcea întotdeauna ca să mai uităm de ger, servindu-ne cu
prăjituri și gogoși calde, iar focul plăcut (participiu) ne încălzea în acele zile reci. Când ne privea, bunica mereu zicea: "A fi (infinitiv) bunică este un lucru minunat!".
Locurile dragi din copilărie nu pot să le uit, ele rămânând (gerunziu) în amintirea fiecăruia, ca un tablou pictat cu cele mai
calde culori. Cât aș vrea (condițional-optativ) să mă întorc în copilărie!
Restul le mai subliniezi tu. :)
