👤

informații despre Regele Decebal

Răspuns :

Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut
Potrivit istoricilor, Decebal s-a născut între anii 50 şi 60 ai erei noastre şi a ajuns la conducerea ţării în anul 87, într-o perioadă în care Dacia se afla sub ameninţarea armatelor romane. Puterea i-a fost cedată de bunăvoie, potrivit relatărilor unor istorici antici, de către regele Duras, iar decizia a permis astfel reorganizarea şi întărirea statului dac. Decebal ar fi fost fiul regelui Scorilo, potrivit interpretării date de istorici unei inscripţii descoperite în Sarmizegetusa Regia. Este vorba de un vas, probabil unul de cult, ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine. IstoriculHadrian Daicoviciu a tradus inscripţia prin: Decebal fiul lui Scorilo.

Citeste mai mult: adev.ro/npe802