Povestirea "Cât un fir de neghiniță" reflectă un sentiment pentru micile creaturi.
În începutul povestirii autorul explică de ce mărimea nu contează pronind de la aspectul unei "gânganii".
Se afla sub o frunzulița care o adăpostea. Vremea nu îi priia și era singurică. Viața ei scurtă a fost foarte grea. Într-o zi văzuse o rândunică care aducea hrană puilor.
Gângania își vedea de treabă fără a preveni pericolul. Își continuase viața continuând să privească mergând.
În câteva momente gândăcelul pieri. Rândunica de adineauri le aducea acum altă mâncare puilor ei.
