“Prefer adevarul dureros,in locul unei minciuni frumoase.”
Mereu aud afirmatia asta si, cu riscul de a ma insela, ma intreb : Oare? Ne dorim sa auzim, in orice circumstante, doar adevarul pur?Sau se afla si o urma de ipocrizire in respingerea unui adevar cosmetizat, care ne-ar salva inima de o durere in plus?
Cu riscul de a parea lasa sau incapabila de a infrunta realitatea, cred ca uneori avem o nevoie acuta de minciuna. Bineinteles,nu putini vor fi cei ce ma vor contrazice. Insa toti suntem oameni.Oameni cu slabiciuni, sensibili, oameni care alearga toata viata dupa un minut de fericire..
Si cum asteptam cu totii sa ni se promita luna de pe cer,sa auzim vorbe dulci,sa auzim cat de frumosi suntem,cat de inteligenti,cat de indispensabili pentru o persoana..Sa stim ca reprezentam centrul universului cuiva.Ca,pentru acea persoana,defectele noastre sunt insesizabile.Inima noastra doreste vorbe frumoase si promisiuni.Chiar daca uneori nu le crede, dar le cere. Ne fura un suras si ne da aripi sa zburam, desi suntem constienti ca nu tot ceea ce auzim e adevarat.Am prefera sa fim mereu sinceri, pragmatici, sa nu ne imaginam, sa nu speram?Doar pura realitate, fara vorbele siropoase?Cand stim atat de bine ca tocmai acestea ne tin in viata, ne tin inima in priza..
