Nimeni nu credea cât de imprevizil putea fi totul. De câteva zile se gândea cum se va purta de ziua lui, pe cine va invita, câţi prietni îi vor accepta invitaţia, mai ales că toţi erau de bani gata şi nu considerau pe unul ca el atât de important.
Plecă încet spre casă, ghiozdanul îi atârna greu, nu credea că poate înainta mai repede.
Aceeaşi rutină zilnică. Ajunse acasă, cu paşi mici urcă scările. Apăsă clanţa. Uşa se dădu în lături cu un scârţâit prelung. În faţa lui apăru o imagine luminoasă. Apariţia acesteia îl dezmetici din gândurile care nu-i dădeau pace.
Din imagine, o mână de un alb inuman îl chema.
- Vino cu mine, în lumea mea oamenii sunt toţi egali. Acolo toţi îţi vor fi prieteni.
Şi cuprins de o curiozitate oarbă, intră în imaginea care îl absorbi.
